Este viața ceva ce ți se întâmplă sau contează mai mult cum reacționezi la ea? Chiar și dacă presupunem că ceea ce ți se întâmplă reprezintă 99%, iar tu contribui doar 1% la felul în care arată viața ta, tot pe acel 1% ar trebui să te concentrezi dacă vrei să schimbi ceva, altfel ești doar o victimă neputincioasă a celorlalți, a sorții și a vieții în general. Rațional ar fi să nu te preocupi de ceea ce nu poți controla. Să investești timp în ce nu poți controla este o risipă de resurse. Dacă ești de acord până aici, atunci probabil poți fi de acord și că acest principiu se aplică inclusiv la relația ta de cuplu (sau la orice altă relație apropiată din viața ta).
În continuare vreau să lansez o serie de întrebări care te invită să reflectezi la asumarea responsabilității nici mai mult, nici mai puțin decât asupra propriilor gânduri, emoții și acțiuni. În timp ce le citești, uită de ce face celălalt și gândește-te doar la tine, la ce faci tu.
Îți exprimi clar și precis nevoile? Îți este clar, în primul rând ție, ce îți dorești și de ce ai nevoie? Dacă da, atunci le exprimi clar și precis față de celălalt, sau îl lași să le ghicească? Să îl lași să le ghicească înseamnă să îl lași să bâjbâie prin întuneric pentru că nu știe cum să te mulțumească, și cum posibilitățile de a greși sunt nenumărate, când în mod inevitabil se va lovi de nevoile și dorințele tale neexprimate, atunci va fi pedepsit pentru că nu le-a împlinit. În felul acesta, pentru celălalt este mult mai ușor să greșească deoarece cade în capcane ascunse la tot pasul, iar ție îți este mult mai ușor să îl pedepsești, pentru că – nu-i așa? – uite de câte ori nu a fost atent și a greșit.
Ești cu totul implicat sau îți păstrezi o rezervă? Dacă ai o rezervă în legătură cu relația, mai devreme sau mai târziu celălalt va simți acest lucru și nu este rezonabil să ai așteptarea ca el să fie complet implicat, în timp ce tu nu ești. Să ai o rezervă este o invitație ca și celălalt să facă la fel, iar dacă ajungeți în acel punct, relația voastră nu va mai fi una autentică. Vei menține în mod inconștient relația la un nivel nesatisfăcător, suboptim, pentru a-ți justifica mai ușor rezerva de a te implica cu totul.
Acționezi cu toată buna-credință? Sau îl constrângi pe celălalt să ia decizii în locul tău, decizii pe care tu nu ești dispus să ți le asumi? Acest tipar se poate vedea, de exemplu, în situațiile în care unul dintre cei doi vrea să încheie relația, dar nu este dispus să facă acest lucru în mod asumat și explicit. Astfel că începe să îl trateze pe celălalt din ce în ce mai urât, până când inevitabil îl aduce în punctul în care celălalt provoacă despărțirea și este, implicit, vinovat de încheierea relației.
Pot exista exploatatori fără exploatați? Înainte de a-l acuza pe celălalt că te exploatează și profită de bunătatea ta, sau că este abuziv, gândește-te ce îți conferă ție acest rol de victimă exploatată și abuzată. Nu subestima beneficiile pe care martiriul le poate aduce. Poți să te plângi, poți să fii compătimit, poți să scapi de asumarea responsabilității pentru propria persoană și să te complaci, poți să ai pe cine să dai vina pentru orice merge rău sau poți să scapi de libertatea care presupune alegeri, renunțare și asumare. Să ai libertate înseamnă să faci alegeri care au un impact, fiecare alegere presupunând să renunți la alternativele potențiale, iar când faci acest lucru trebuie să trăiești și cu consecințele pe care tu le-ai creat în realitate. Când ai un călău, el îți ia libertatea, el ia deciziile în locul tău, iar apoi este singurul responsabil de consecințe. Dinamica victimă – călău nu se poate perpetua dacă nu își intră amândoi în rolurile cuvenite.
În cele din urmă, ești sigur că mai întâi ai făcut tot ce ținea de tine înainte să aștepți de la celălalt? Atitudinea în care tu ești pasiv și aștepți ca celălalt să facă primul pas pentru a-și demonstra angajamentul și efortul pe care tu nu ești dispus să le faci este o atitudine total neproductivă și chiar distructivă. Arată nesiguranță și neasumare. Într-o întâlnire autentică, fiecare trebuie să contribuie cu tot ce poate; chiar dacă proporția nu este 50-50, trebuie să fie onestă și pe măsura posibilităților fiecăruia de la acel moment. Dacă relația contează pentru tine cu adevărat, fii sigur că mai întâi ai făcut absolut tot ce ținea de tine, înainte să te retragi și să aștepți de la celălalt.
Într-o relație, fiecare are partea lui de contribuție, acest lucru este clar. Aportul fiecăruia poate varia de la caz la caz, însă trebuie să fie onest și de bună-credință. Așa cum am stabilit la început, este lipsit de sens să investești resurse în ce nu poți controla, cum ar fi partea celuilalt de contribuție la relație. Când te concentrezi exclusiv pe exterior adopți o poziție pasivă în care scapi din vedere și ce ai făcut tu pentru a crea realitatea din prezent. Asumarea responsabilității pentru propria contribuție este primul pas în procesul schimbării.